August 09, 2012

Ţara campionilor olimpici la aşteptat

Am aşteptat ca AIE să ne aducă de undeva o 'Moldovă fără sărăcie', fără corupţie şi alte boli de care suferim; am aşteptat să facă ceva 'pînă la capăt', iar capătul să nu fie cimitirul (politic). Unii s-ar fi mulţumit şi cu vechea sărăcie stabilă, dar au decis că 'e timpul' să aştepte şi altceva.
 
Încă mai aşteptăm ca bunicii noştri să nu fie umiliţi prin pensiile pe care le primesc. Aşteptăm să ne crească salariul sau să primim ceva bani de peste hotare.
 
Aşteptăm dincolo de uşile funcţionarilor, aşteptăm să vină Primarul să facă curat în curte.
 
O parte aşteaptă să îşi încheie studiile nefolositor-superioare pentru a pleca oriunde văd cu ochii. Alţii aşteaptă ziua depunerii jurămîntului sau, cei mai norocosi, viza de Canada.
 
Unii, destui poate, aşteaptă ca şi această zi de muncă să se încheie, nu contează cum, doar să se încheie. Părinţii aşteaptă Crăciunul pentru a-şi vedea copiii plecaţi 'la Italia'.
 
Încă aşteptăm ca ceilalţi să se schimbe. Aşteptăm ca altcineva să ne dea, să ne facă, să ne unească, să ne împartă, să ne bage măcar în vreo uniune euro-asiatică.
 
Aşteptăm drumuri, spitale şi parcă lista e fără sfîrşit ...
 
 Într-o ţară ce parcă excelează în a aştepta tot felul, Cristina Iovu si Anatoli Cîrîcu n-au aşteptat nimic. S-au dus la Londra şi s-au întors cu medalie olimpică. Mi-aş fi dorit să nu intrăm în rîndul ţărilor-excepţii, cu sportivi ce se fotografiază cu medalii de piatră în faţa unei cocioabe sărăcăcioase din Guatemala, iar apoi iau medalie olimpică la 20 de km marş (e cazul fenomenal al sportivului Erick Barrondo).  













Măcar pentru moldovenii noştri mi-aş fi dorit ca medaliile să nu fie făurite ani de zile din sărăcia unei camere de cămin de 12 metri pătraţi, în săli ponosite cu echipamente vechi, cu aceiaşi adidaşi şi tricouri spălate la nesfîrşit.
 
Dragii noştri olimpici, despre voi nu va scrie Time, n-o să fiţi invitaţi de CNN sau la Casa Albă! Nu veţi primi sute de mii de euro, iar prin Moldova nu vă vor recunoaşte mulţi. Cîteva zile, jurnaliştii vă vor scormoni trecutul, părinţii şi rudele, orice poate fi senzaţional din viaţa voastră ce n-a interesat pe prea mulţi pînă acum. Politicienii se vor înghesui să vă felicite cu cîteva mii de lei în plus şi să facă repede fotografii cu fiecare.
 
Cei doi, au ridicat pe umerii lor olimpici o ţară întreagă şi ... s-au clătinat! Dar cine nu se clatină în viaţă!?
 
Vă mulţumesc pentru suferinţa voastră, pentru mîndria de a pronunţa MOLDOVA. Vă mulţumesc ambilor că nu ne-aţi aşteptat! Noi, restul, după cum aţi citit mai sus, suntem ocupaţi: ne-am calificat pentru o altă olimpiadă! În care toţi terminăm pe acelaşi loc. Ultimul. Al istoriei şi al vieţii.

Alina Coman   August 10, 2012

Mi-a placut, Dorule, chiar ai prins esenta. Si mai cred ca esti singurul cu inima de Moldova si accent de Baia Mare. Te pup si mi-i dor de tine. Ali

Tatiana   August 10, 2012

Ce frumos scris! Şi ce trist... Păcat că suntem într-o continuă aşteptare... Suntem într-o gară părăsită, din care trenul a plecat cu mulţi ani în urmă, dar a rămas locul, care mai amăgeşte ochiul călătorului...

Octavian Paler   August 16, 2012

Viata pe un peron. Frumoasa metafora Tatianei. Pacat ca nu e originala.

TOP ARTICOLE

Ianuarie 23, 2012

Prostituţie şi/sau prostie reprezentativă

 

Neavînd o Asociaţie a Sociologilor care să îşi vadă de treburile prevăzute în statut (dar care...

August 23, 2013

Imbecilul "Altcineva"


La cîteva săptămîni după moartea celor 8 tineri pe Şoseaua Munceşti, mă întreb dacă societatea ...